De fapt, e puţin exagerat să spunem despre
Mercedes GLC că va fi un concurent pentru BMW X6, deoarece, conform germanilor
de la publicaţia AutoZeitung, vorbim de un baby-Benz SUV (al
cincilea SUV în gama Mercedes), care se va situa sub Mercedes GLK şi va utiliza platforma tehnică a
viitorului A-Class.
Astfel, Mercedes GLC va avea o lungime de 4,4
metri, însă nu va fi doar un fel de B-Class mai înălţat,
urmâd a avea o identitate proprie. Una care se anunţă extrem de
atractivă, GLC urmând a primi un look apropiat de al unui coupe în
4 uşi, cum este Mercedes CLS, dar adaptat pentru stilul SUV:
gardă la sol generoasă şi unghiuri de trecere bune.
GLC va fi oferit cu tracţiune spate, dar va exista şi
opţiunea unei transmisii 4×4, pentru motorizările de vârf:
250 cgi 4MATIC (1,8 litri benzină – 204 CP) şi 220CDI 4MATIC (2,2
litri diesel – 170 CP). Se pare că germanii nu vor echipa GLC cu
motorizări de origine Renault-Nissan, acest
lucru rămânând valabil doar pentru A-Class.
Mercedes GLC este programat să apară cel mai devreme în 2013,
când va intra în concurenţă directă cu Audi Q1 şi BMW X1.